Protejarea speciilor și a habitatelor: justificare
După cum am explicat mai sus, protecția naturii la nivel european este structurată în jurul a două directive care datează din anii '70 și '90, dar care au fost modificate și actualizate de mai multe ori, păstrând însă structura și obiectivele intacte.
În prezent, este vorba de Directiva 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (cu 7 anexe) și de Directiva 92/43/CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică.
Justificarea protecției speciilor și a habitatelor la nivel supranațional poate fi găsită în preambulul Directivei privind păsările:
"§4 Speciile de păsări sălbatice care se găsesc în mod natural pe teritoriul european al statelor membre sunt în principal specii migratoare. Aceste specii constituie un patrimoniu comun, iar protecția eficientă a păsărilor este, în mod obișnuit, o problemă de mediu transfrontalieră care implică responsabilități comune."
"§7 Conservarea are ca scop protecția și gestionarea pe termen lung a resurselor naturale ca parte integrantă a patrimoniului popoarelor Europei".
Aceasta înseamnă că eficiența sistemului de protecție necesită, în primul rând, un nivel ridicat de protecție și, în al doilea rând, o armonizare puternică.
Armonizarea se realizează printr-o transpunere exhaustivă și precisă a directivelor, urmată de o promulgare diligentă și proactivă a legislației naționale de punere în aplicare. Având în vedere că directivele europene stabilesc o obligație reală de rezultate, mai degrabă decât o simplă obligație de mijloace, importanța controlului judiciar devine primordială.
Armonizarea este, de asemenea, facilitată de o serie de comunicări ale Comisiei, de documente de orientare, de manuale de interpretare și de alte documente neobligatorii pentru a sprijini interpretarea exactă și punerea corectă în aplicare a directivelor. Având în vedere natura tehnică a regimului de protecție, care necesită cunoașterea conceptelor științifice din domeniul științelor naturale și înțelegerea proceselor ecologice din biologie, geologie, hidrologie, climatologie etc., existența unor astfel de documente este esențială.
În cele din urmă, armonizarea este susținută de Curtea Europeană de Justiție prin intermediul unei jurisprudențe abundente care se referă la o mare varietate de aspecte ale legislației UE privind conservarea naturii. Deciziile Curții Europene de Justiție au fost pronunțate în principal ca răspuns la solicitările judecătorilor naționali care aplică legislația UE în cauzele pendinte, dar și în procedurile de încălcare a dreptului comunitar inițiate de Comisia Europeană. Utilitatea jurisprudenței pentru fiecare instanță națională este imensă, având în vedere că
- dificultățile întâmpinate în timpul transpunerii, implementării, gestionării sau aplicării cadrului juridic european sunt asemănătoare;
- speciile și habitatele sunt asociate cu regiuni biogeografice care se întind pe teritoriile diferitelor state membre;
- activitățile umane care reprezintă o amenințare pentru specii și habitate sunt comparabile;
- valorile și interesele invocate pentru a justifica autorizația de a desfășura activități cu impact sunt foarte asemănătoare.