Domeniul de aplicare al Convenției de la Berna
Spre deosebire de Convenția de la Ramsar, Convenția de la Berna are un domeniu de aplicare mai larg, având ca scop conservarea întregii flore și faune sălbatice, precum și a habitatelor naturale ale acestora, în loc să se concentreze doar pe zonele umede și pe păsările acvatice.
Pe lângă protecția generală acordată de Convenția de la Berna tuturor speciilor, se acordă o atenție deosebită următoarelor specii și habitatelor respective:
- specii pe cale de dispariție (speci I care sunt în pericol de dispariție în toată sau într-o parte semnificativă a arealului său)
- specii vulnerabile (care riscă să devină pe cale de dispariție în viitorul apropiat dacă nu se schimbă nimic)
- speciile a căror conservare necesită cooperarea mai multor state (cum ar fi speciile migratoare, speciile ale căror habitate se întind peste granițe sau cele care depind în mare măsură de condițiile ecologice din țările vecine, cum ar fi porțiunile de râu din amonte și bazinele hidrografice).
Evident, regimul de protecție cel mai strict este rezervat speciilor migratoare pe cale de dispariție a căror arie de răspândire se extinde pe teritoriile mai multor state, ceea ce necesită coordonarea eforturilor de protecție.
Anexele convenției cuprind trei liste de specii care intră sub incidența regimului de protecție în funcție de starea de conservare și de metodele de exploatare ilegală a acestora.
- Anexa I - Specii de floră strict protejate.
- Anexa II - Specii de faună strict protejate.
- Anexa III - Specii de faună protejate.
- Anexa IV - Mijloace și metode interzise de ucidere, capturare și alte forme de exploatare.
În ceea ce privește habitatele, statele se angajează în conservarea atât a habitatelor speciilor sălbatice, cât și a habitatelor naturale pe cale de dispariție.