Restaurarea naturii
Restaurarea habitatelor și a speciilor este clar stabilită ca fiind una dintre principalele obligații în conformitate cu directivele privind păsările și habitatele. Măsurile luate în conformitate cu Directiva privind habitatele sunt menite să mențină sau să restabilească, într-o stare de conservare favorabilă, habitatele naturale și speciile de faună și floră sălbatică de interes comunitar.
Într-adevăr, refacerea habitatelor naturale și a habitatelor de specii distruse sau restabilirea stării de conservare favorabile a habitatelor degradate corespunde exact obligației de a îmbunătăți calitatea mediului, astfel cum este consacrată la articolul 37 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Restaurarea naturii este, de asemenea, abordarea strategiei europene privind biodiversitatea, care își propune să "readucă natura în viața noastră".
Cu toate acestea, obligația de a restaura natura este stabilită și în alte contexte juridice, și anume în Directiva-cadru privind apa și în Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător.
În primul rând, Directiva de stabilire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii apei (Directiva 2000/60/CE din 23 octombrie 2000) stabilește obligația de a proteja, îmbunătăți și reface toate corpurile de apă de suprafață și subterane. Acest lucru implică o coordonare a acordurilor administrative în cadrul districtelor bazinelor hidrografice pentru stabilirea de programe de măsuri cu obiectivul de a atinge o "stare ecologică bună".
În plus, statele membre asigură înființarea unui registru sau a unor registre cu toate zonele situate în fiecare district hidrografic care au fost desemnate ca necesitând o protecție specială în temeiul legislației comunitare specifice pentru protecția apelor de suprafață și a apelor subterane sau pentru conservarea habitatelor și a speciilor care depind direct de apă.
În continuare, Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător în ceea ce privește prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (Directiva 2004/35/CE din 21 aprilie 2004) impune obligația de reparare operatorului care controlează anumite activități profesionale susceptibile de a produce daune mediului. Astfel de activități (indiferent de caracterul lor privat sau public, cu sau fără scop lucrativ) sunt, de exemplu, exploatarea instalațiilor care fac obiectul unui permis sau al unei autorizații de mediu, operațiunile de gestionare a deșeurilor, captarea și reținerea apei, orice activitate legată de substanțe periculoase sau de OMG-uri etc.
Operatorul ia măsurile preventive necesare pentru a evita daunele aduse mediului. În cazul în care au avut loc daune, operatorul ia fără întârziere măsurile necesare pentru a controla, a limita, a elimina sau a gestiona factorii de daună, pentru a limita sau a preveni alte daune aduse mediului.
În cele din urmă, în cazul în care daunele se produc efectiv, operatorul trebuie să ia "măsuri de remediere" sau, cu alte cuvinte, acțiuni de restaurare, reabilitare sau înlocuire a resurselor naturale deteriorate și/sau a serviciilor deteriorate sau de furnizare a unei alternative echivalente la aceste resurse sau servicii.
Directiva prevede, cu precizie, etapele succesive de remediere care trebuie urmate pentru a realiza remedierea și a atinge starea de conservare dorită.
De fapt, remedierea daunelor aduse mediului, în ceea ce privește apa sau speciile sau habitatele naturale protejate, se realizează prin readucerea mediului la starea sa inițială, prin remediere primară, complementară și compensatorie.
În cazul în care remedierea primară nu duce la readucerea mediului la starea sa inițială, atunci trebuie să se întreprindă o remediere complementară. Remedierea complementară este orice măsură de remediere luată pentru a compensa faptul că remedierea primară nu a dus la refacerea completă a resurselor naturale și/sau a serviciilor afectate. În plus, trebuie întreprinsă o remediere compensatorie pentru a compensa pierderile intermediare.
În evaluarea opțiunilor rezonabile de remediere, trebuie să se facă o alegere între acele măsuri care utilizează cele mai bune tehnologii disponibile, luând în considerare:
- efectul fiecărei opțiuni asupra sănătății și siguranței publice,
- costul punerii în aplicare a opțiunii,
- probabilitatea de succes a fiecărei opțiuni,
- măsura în care fiecare opțiune va preveni daunele viitoare și va evita daunele colaterale ca urmare a punerii în aplicare a opțiunii,
- măsura în care fiecare opțiune aduce beneficii fiecărei componente a resursei naturale și/sau serviciului,
- măsura în care fiecare opțiune ține seama de preocupările sociale, economice și culturale relevante și de alți factori relevanți specifici localității,
- durata de timp necesară pentru ca repararea daunelor aduse mediului să fie eficientă,
- măsura în care fiecare opțiune permite refacerea sitului în care s-a produs prejudiciul de mediu,
- legătura geografică cu situl avariat.
Mai recent, între 2022 și 2024 a avut loc procesul legislativ european pentru adoptarea unei noi legi privind restaurarea naturii. Proiectul de lege ar avea funcții importante, și anume în ceea ce privește clarificarea obligațiilor de restaurare, cu obiective și indicatori, criteriile ecologice relevante pentru selectarea zonelor prioritare, luând în considerare serviciile ecosistemice. Cu toate acestea, după ce a trecut prin mai multe iterații și a fost aprobată de Parlamentul European și de Consiliu, procedura legislativă a fost suspendată temporar în ultima etapă de aprobare.