COMBATTING WASTE CRIME

Măsura principală de protecție vizează chiar aria naturală protejată – declararea ei pe cale administrativă, respectiv instituirea unui set de reguli pentru administrarea acesteia.

§1. Primul nivel de protecție – declararea de arii naturale protejate

a) Definiții, reglementări, tipuri

Declararea ariilor naturale protejate constituie primul nivel de protecție pentru că reprezintă o măsură administrativă cu un mai mare grad de abstractizare, care ignoră deci particularitățile unei zone naturale în sine (specificul fiecărei arii va conduce, așa cum vom arăta, la determinarea unor reguli diferite pentru fiecare în parte).

Aria naturală protejată este definită de art. 4 pct. 18 din ordonanță – „zona terestră şi/sau acvatică în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecţie şi conservare, stabilit conform prevederilor legale”. Noțiunea are un caracter general, ordonanța detaliind mai departe cele două tipuri specifice de arii naturale protejate:

1. aria specială de conservare - dacă vorbim de o zonă în care există un habitat natural cu valoare ecologică, științifică ori culturală deosebită sau o specie de interes comunitar – alta decât păsările migratoare. Noțiunea este definită de art. 4 pct. 12 din ordonanță – „situl de importanţă comunitară desemnat printr-un act statutar, administrativ şi/sau contractual în care sunt aplicate măsurile de conservare necesare menţinerii sau de refacere la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor de interes comunitar pentru care situl este desemnat”.
2. aria de protecție specială avifaunistică – în cazul zonelor cu specii protejate de păsări migratoare. Noțiunea este definită de art. 12^1 din ordonanță – „ariile naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, refacerea la o stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări și a habitatelor specifice, desemnate pentru protecția de păsări migratoare, mai ales a celor prevăzute în anexele nr. 3 și 4A”.

Așadar, atunci când se urmărește conservarea unui habitat natural – altul decât cel specific unor păsări migratoare – se declară o arie specială de conservare; iar atunci când scopul îl constituie conservarea speciilor de păsări migratoare și a habitatelor lor – zona de declară arie de protecție avifaunistică. Așa cum rezultă din reglementarea națională, dar și din Preambulul Directivei 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice, păsările migratoare au un regim de protecție sporit comparativ cu cele nemigratoare. Potrivit pct. 4 din preambul, „Speciile de păsări sălbatice care se găsesc în mod natural pe teritoriul european al statelor membre sunt în majoritate specii migratoare. Astfel de specii constituie un patrimoniu comun și protecția eficientă a păsărilor este o problemă transfrontalieră tipică legată de mediu, care implică responsabilități comune”. Protecția sporită a păsărilor migratoare este determinată, astfel, de caracterul transfrontalier al acestei probleme, în timp ce protecția păsărilor nemigratoare ține mai degrabă de competența fiecărui stat membru. Trebuie, însă, precizat că toate păsările se află sub protecția Directivei, indiferent dacă sunt sau nu migratoare.

Ansamblul ariilor naturale protejate (de interes național, comunitar și internațional) situate pe teritoriul României constituie rețeaua națională de arii naturale protejate (art. 4 pct. 21 din ordonanță). Între aceste arii sunt instituite coridoare ecologice, definite de art. 4 pct. 20 din ordonanță ca fiind zone naturale sau amenajate „care asigură cerințele de deplasare, reproducere și refugiu pentru speciile sălbatice terestre și acvatice și în care se aplică unele măsuri de protecție și conservare”. Împreună cu aceste coridoare ecologice, ariile naturale protejate formează rețeaua ecologică a ariilor naturale protejate.

Nivelul de protecție în plan național este dublat de protecția la nivel unional, realizată prin constituirea rețelei ecologice „Natura 2000” care reprezintă, în acord cu art. 4 pct. 23 din O.U.G nr. 57/2007, „rețeaua ecologică europeană de arii naturale protejate și care cuprinde arii de protecţie specială avifaunistică, stabilite în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi arii speciale de conservare desemnate de Comisia Europeană şi ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice”. Constituirea unei astfel de rețele europene favorizează un regim de protecție unitar pe întreg arealul Uniunii. Comparând hărțile, se poate observa că există o suprapunere parțială între rețeaua națională de arii naturale protejate și rețeaua ecologică „Natura 2000” în țara noastră, putând exista anumite rezervații științifice care nu sunt incluse în rețeaua „Natura 2000” – de exemplu Rezervația științifică Gemenele din Parcul Național Retezat.

Jurisprudență: Decizia nr. 307/23.03.2021 CA Iaşi - SCAF (dosar 3105/99/2020)

Relevanţă: Cerere de finanţare pentru compensarea pierderilor de venit cauzate de restricţiile impuse de desemnarea sitului Natura 2000 - Directiva Habitate - Directiva Păsări - păsări ihtiofage – specie neprotejată (cormoranul mare)

Dispoziţii normative: Directiva 92/43/CEE (Habitate); Directiva 2009/147/CE (Păsări); OUG 57/2007 (privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice); Legea 407/2006 (a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic); Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime - POPAM (2014–2020), aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. 8416/25.11.2015, Măsura II.10.

Rezumat: Reclamanta a depus în anul 2019 cerere de finanţare pentru plata sumei de 563098,26 lei în vederea compensării pierderilor de venit cauzate de restricţiile impuse prin desemnarea sitului Natura 2000 ROSPA 0150 în Ferma Piscicolă Podul Iloaiei. Cererea a fost admisă doar parţial, întrucât nu s-a făcut dovadă existenţei păsărilor ihtiofage pe teritoriul amenajării piscicole, cu documente emise de autorităţile competente în domeniu. Contestaţia a fost respinsă la rândul său, pe motiv că documentele depuse în cadrul contestaţiei nu conduc cu certitudine la stabilirea existenţei păsărilor ihtiofage protejate conform Anexei 3 din OUG nr. 57/2007, iar raportul întocmit de specialistul independent nu conţine o valoare eligibilă solicitată.

Instanța de fond a admis acțiunea, obligând pârâtul la admiterea integrală a cererii de finanțare nerambursabilă.

Instanța de recurs a admis calea de atac exercitată de autoritatea administrativă, arătând că în mod nelegal a fost admisă acțiunea, reținând că:

1. potrivit dispoziţiilor din Ghidul Solicitantului, solicitanţii eligibili pentru accesarea fondurilor nerambursabile în cadrul acestei măsuri sunt operatori economici care deţin în exploatare amenajări piscicole, situate în situri Natura 2000 şi care au înregistrat costuri suplimentare suportate şi/sau pierderi de venituri, cauzate de îndeplinirea cerinţelor de management/restricţiilor prevăzute în autorizaţia de mediu, aferente siturilor Natura 2000 - însă doar în ceea ce priveşte punerea în aplicare a Directivei 92/43/CEE sau a Directivei 2009/147/CE.
2. deși prin actele depuse de către reclamantă a rezultat existența unui efectiv de 400 de păsări din specia cormoran mare pe teritoriul amenajării piscicole, cererea nu se încadrează în condiţiile prevăzute de dispoziţiile OUG nr. 57/2007, art. 8 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) şi art. 11 alin. (3), întrucât nu a fost prezentat avizul Academiei Române, iar specia de păsări ce se regăseşte în arealul piscicol al societăţii intimate nu se regăseşte în Formularul Standard Natura 2000 - din această perspectivă, a legislaţiei europene, cormoranul mare poate fi vânat, acesta nefiind obiect de reglementare în ceea ce priveşte Siturile Natura 2000.
3. Directiva Păsări 2009/147/CE şi Directiva Habitate 92/43/CE nu protejează această specie de păsări.

b) Conținutul primului nivel de protecție

Instituirea de arii naturale protejate este o măsură ce se înscrie în obiectivul de interes public major al protecției mediului, așa cum rezultă din art. 6 al O.U.G. nr. 57/2007 – „Instituirea regimului de arie naturală protejată este prioritară în raport cu orice alte obiective, cu excepția celor care privesc: a) asigurarea securității naționale; b) asigurarea securității, sănătății oamenilor și animalelor; c) prevenirea unor catastrofe naturale”. Excepțiile de la declararea unei arii naturale protejate reprezintă, așadar, anumite motive imperative de interes public major.

Faptul că instituirea de arii naturale protejate constituie un obiectiv de interes public major este confirmat și de dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) ale O.U.G. nr. 57/2007. În acest sens, declararea concretă a zonelor naturale ca arie naturală protejată are loc prin lege (pentru siturile naturale ale patrimoniului natural universal), prin hotărâre a Guvernului (pentru rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale, zone umede de importanță internațională, rezervații ale biosferei, geoparcuri, arii speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică); prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și schimbărilor climatice și cu avizul Academiei Române (pentru siturile de importanță comunitară); respectiv prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale (pentru ariile naturale protejate, de interes județean sau local). Cu toate acestea, propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată pot proveni și din partea societății civile, așa cum dispune art. 8 alin. (2) al ordonanței.

Instituirea unei arii naturale protejate are drept consecință aplicarea regulilor generale de protecție prevăzute de legislația națională, chiar mai înainte de adoptarea Planului de management cuprinzând regulile specifice. Astfel, prima zonare interioară a parcurilor naționale și a parcurilor naturale în țara noastră a avut loc prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului nr. 552/2003, această operațiune constând strict în delimitarea zonelor de conservare specială – definite la art. 2 din acest ordin („Zonele de conservare specială cuprind cele mai valoroase elemente ale patrimoniului natural din interiorul parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi sunt asimilabile integral sau pot include rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale, inclusiv de tip peisagistic, monumente ale naturii, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică, zone protejate pentru monumentele istorice de valoare naţională excepţionalaă după caz”).

Intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 57/2007 a adus cu sine o modalitate mai complexă de zonare, fiind definite mai multe zone. Până la adoptarea planurilor de management pentru fiecare parc natural sau național, prin care să se realizeze zonarea după categoriile instituite prin aceasta ordonanță, se prevede, ca măsură tranzitorie, pentru teritoriile delimitate ca zone de conservare specială prin Ordinul nr. 552/2003, aplicarea regulilor stabilite pentru zonele de protecție integrală, prin O.U.G. nr. 57/2007. Această corespondență între vechile zone de conservare specială și zonele de protecție integrală – gândită ca o formă de protecție provizorie și generală – rezultă din art. 56 alin. (2) al O.U.G. nr. 57/2007, „Până la stabilirea și adoptarea planurilor de management în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, se aplică planurile de management existente, zonele speciale de conservare corespunzând zonelor de protecție integrală din prezenta ordonanță de urgență”. Așadar, până la stabilirea setului de reguli specifice prin noile planuri de management, regulile generale de protecție aplicabile pentru ariile naturale protejate sunt cele prevăzute de O.U.G nr. 57/2007 pentru zonele de protecție integrală.