COMBATTING WASTE CRIME

SCHMUCKBILD + LOGO

INHALT

BREADCRUMB

Protecția patrimoniului natural. Măsuri de protecție
Cauza protecției: calificarea legală ca obiectiv de interes public major – art. 1 OUG nr. 57/2007

 

O.U.G nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate transpune în planul legislației naționale Directiva 79/409/CE privind conservarea păsărilor sălbatice și Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale.

Această reglementare generală în plan național definește, în art. 4 pct. 15, patrimoniul natural ca fiind „ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice şi biocenotice ale mediului natural, ale căror importanţă şi valoare ecologică, economică, ştiinţifică, biogenă, sanogenă, peisagistică şi recreativă au o semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice floristice şi faunistice, al integrităţii funcţionale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare”.

Valoarea ecologică a componentelor patrimoniului natural se referă la contribuția acestora la menținerea echilibrului ecosistemelor (de exemplu, pădurile ce au rol de sechestrare a dioxidului de carbon, de producere a oxigenului și de reglare a climei). Valoarea economică este caracteristică numai anumitor componente ale patrimoniului natural (fiind vizibilă în activitățile de culegere a fructelor de pădure, a ciupercilor și a plantelor medicinale). Anumite elemente ale patrimoniului natural prezintă un interes științific, datorat, de exemplu, rarității unor specii pe un anumit areal (de exemplu, Insula Sacalin ce adăpostește cele mai mari colonii de chire de mare și pelicani creți). Anumite specii pot fi considerate ca având valoare sanogenă, prin rolul de „sanitar al naturii” și contribuția la selecția naturală – de exemplu, lupul. Componente ale patrimoniului natural precum sunt peșterile sau ansambluri carstice au o valoare peisagistică și recreativă – fiind calificate ca „monumente ale naturii” (de exemplu, Rezervația naturală Cetățile Ponorului, în cadrul căreia Peștera Cetățile Ponorului reprezintă una dintre principalele puncte de atracție turistică, fiind totodată și cel mai înalt portal de peșteră din țară, având peste 70 m înălțime).

Conservarea și utilizarea durabilă a patrimoniului natural sunt ridicate la rangul de „obiectiv de interes public major” prin art. 1 al O.U.G nr. 57/2007. Această calificare poate suscita discuții, realizând o anumită ierarhizare a interesului public. Astfel, între dimensiunile interesului public, interesul public de mediu este unul de o importanță semnificativă. Prioritatea interesului de mediu este confirmată și de prevederile art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituție, una dintre obligațiile Statului constituind-o „refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic”.

Ierarhia tipurilor de interes public este completată prin art. 28 alin. (7) și (9) din ordonanță Click aici pentru mai multe informații!, din care rezultă că interesul de mediu poate fi surclasat de anumite motive/considerente imperative de interes public major – motive imperative de ordin social/economic, sănătatea sau siguranța populației, consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu (se poate realiza, așadar, o ierarhie, și între diferitele interese de mediu). La ora actuală nu există însă un text special în ordonanță care să prevadă posibilitatea de control de către instanța de contencios administrativ a modului în care autoritatea administrativă cu competență în materie de mediu/alte autorități administrative au pus în balanță interesul de mediu și un alt motiv imperativ de interes public major. Totuși, în ipotezele de exces de putere (eroare manifestă de apreciere), ar trebui să fie deschisă o astfel de posibilitate de cenzurare a deciziei administrative în temeiul reglementării generale – Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.