Controlul judiciar privind accesul la informații
În cauza Fish Legal și Shirley (C-279/12), CJUE a concluzionat că o întreprindere de apă și canalizare este considerată autoritate publică. Deși este o societate comercială care, în plus, este supusă unui regim de reglementare special pentru sectorul în cauză, controlul său în sensul Directivei 2003/4 nu este exclus: "...ar trebui să se examineze dacă aceste entități sunt învestite, în temeiul dreptului național care le este aplicabil, cu puteri speciale în afara celor care rezultă din normele generale aplicabile în relațiile dintre persoanele de drept privat. Întreprinderi precum United Utilities Water plc, Yorkshire Water Services Ltd și Southern Water Services Ltd, care furnizează servicii publice legate de mediu, se află sub controlul unui organism sau al unei persoane și, prin urmare, ar trebui calificate drept "autorități publice", în cazul în care acestea nu stabilesc în mod cu adevărat autonom modul în care furnizează aceste servicii, întrucât o autoritate publică prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) sau (b) din directivă este în măsură să exercite o influență decisivă asupra acțiunii lor în domeniul mediului."
Au existat mai multe cazuri în fața Comitetului de aplicare a Convenției de la Aarhus privind entități similare. De exemplu:
- Kazahstan ACCC/C/2004/1: Compania de stat Kazatomprom îndeplinește funcții administrative în temeiul legislației naționale, inclusiv activități legate de mediu, și îndeplinește funcții publice sub controlul unei autorități publice.
- Ungaria ACCC/C/2004/4: O companie specială de stat pentru construcția de drumuri expres, înființată prin lege, ar intra în definiția autorității publice.
- Belarus ACCC/C/2009/37: Legislația națională deleagă anumite funcții legate de menținerea și distribuirea informațiilor de mediu către entități private. Acestea ar trebui tratate ca intrând sub incidența definiției unei "autorități publice".
CJUE a precizat, de asemenea, că obligația de a furniza informații nu se aplică organismelor sau instituțiilor care acționează în calitate de legislatori: ministerele, în măsura în care participă la procesul legislativ, în special prin depunerea de proiecte de legi sau prin emiterea de avize (cauza Flachglas Torgau, C-204/09). Pe de altă parte, ministerele sunt obligate să furnizeze informații atunci când pregătesc și adoptă reglementări normative care au un rang inferior unei legi (cauza Deutsche Umwelthilfe, C-515/11). Directiva nu reglementează accesul la informațiile de mediu conținute în dosarele instanțelor, în cazul în care nici instanțele, nici organismele sau instituțiile aflate sub controlul acestora, care au astfel legături strânse cu aceste instanțe, nu constituie "autorități publice" (cauza Friends of the Irish Environment, C-470/19).
În ceea ce privește legitimitatea procesuală, definiția "solicitantului" de la articolul 2 alineatul (5) din directivă include orice persoană fizică sau juridică care solicită informații de mediu. Nu există cerințe de legitimitate legate de cetățenie, reședință, centru de activități sau interes suficient pentru informațiile în cauză.
În ceea ce privește domeniul de aplicare necesar al recursului, CJUE a susținut că procedurile naționale de recurs în ceea ce privește cererile de acces la informațiile de mediu trebuie să permită instanței competente "să aplice efectiv principiile și normele relevante ale dreptului UE" (cauza East Sussex, C-71/14). În conformitate cu articolul 6 din Directiva 2003/4/CE, solicitanții trebuie să aibă acces la o procedură de recurs împotriva autorităților publice din următoarele motive: Autoritatea publică a ignorat cererea de acces la "informații de mediu"; Cererea a fost respinsă în mod eronat, parțial sau integral; Cererea a primit un răspuns inadecvat sau nu a fost tratată în conformitate cu dispozițiile articolelor 3, 4 sau 5 din directivă. Aceste motive acoperă atât legalitatea de fond a deciziei sau a omisiunii autorității publice (de exemplu, ce informații au fost refuzate și din ce motive), cât și legalitatea procedurală (de exemplu, dacă decizia a îndeplinit cerințele referitoare la procedura prin care a fost luată decizia sau la modul de divulgare a informațiilor).