Obiectivele directivei
Principalul obiectiv al Directivei privind habitatele este de a menține sau de a îmbunătăți starea de conservare a habitatelor ─ naturale și a speciilor ─ având în vedere că suma influențelor care acționează asupra unui habitat natural și a speciilor sale tipice poate afecta distribuția, structura și funcțiile sale naturale pe termen lung.
Starea de conservare a unui habitat natural este "favorabilă" atunci când:
- arealul său natural și zonele acoperite sunt stabile sau în creștere; și
- structura și funcțiile specifice care sunt necesare pentru menținerea sa pe termen lung există și sunt susceptibile de a continua să existe în viitorul previzibil; și
- starea de conservare a speciilor sale tipice este favorabilă.
Pe de altă parte, starea de conservare a unei specii este suma influențelor care acționează asupra speciei respective și care pot afecta distribuția și abundența pe termen lung a populațiilor sale. Starea de conservare va fi considerată "favorabilă" atunci când:
- datele privind dinamica populației speciei în cauză indică faptul că aceasta se menține pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatelor sale naturale, și
- arealul natural al speciei nu este redus și nici nu este probabil să fie redus în viitorul apropiat, și
- există, și probabil va continua să existe, un habitat suficient de mare pentru a menține populațiile pe termen lung.
Una dintre cele mai mari contribuții la starea de conservare a speciilor și habitatelor o reprezintă protecția coridoarelor ecologice. Fără a ocupa prea mult spațiu, coridoarele transformă o colecție de locuri izolate într-o adevărată rețea care permite practic speciilor prezente în zonă să circule între locuri deconectate și uneori îndepărtate, beneficiind de zone de dispersie exponențial mai mari. Menținerea sau refacerea coridoarelor ecologice este, prin urmare, un obiectiv esențial al rețelei Natura 2000.