Relația dintre aplicarea și sancționarea penală și administrativă a infracțiunilor de mediu
Sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive
În practică, amenzile sunt de departe cea mai frecvent utilizată sancțiune pentru infracțiunile de mediu, iar pedepsele cu închisoarea sunt pronunțate sporadic. Nivelul sancțiunilor pentru infracțiuni specifice diferă semnificativ între statele membre. Prin urmare, într-o situație în care există cadre de reglementare diferite, este probabil ca infractorii să opereze sub jurisdicția celui care are normele și sancțiunile cele mai puțin stricte.
Cu toate acestea, statele membre au obligația generală de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că legislația UE este aplicată și respectată în mod eficient și că efectul său util este atins. Acestea trebuie să se asigure că încălcările dreptului UE sunt sancționate în condiții, atât procedurale, cât și de fond, care sunt analoge celor aplicabile încălcărilor dreptului național de natură și importanță similare și care, în orice caz, fac ca sancțiunea să fie efectivă, proporțională și disuasivă (a se vedea avizul AG în cauza C-304/02, Comisia/Fran?a).
Această cerință generală este precizată în continuare în dreptul secundar al UE, inclusiv în Directiva privind criminalitatea în domeniul mediului, care prevede că anumite infracțiuni trebuie să fie pedepsite prin sancțiuni penale efective, proporționale și disuasive. Directiva nu stipulează tipurile sau nivelurile de sancțiuni. Statelor membre li se oferă un grad de flexibilitate în ceea ce privește stabilirea cantității și calității sancțiunilor. În plus, o multitudine de directive UE privind mediul impun statelor membre să stabilească 1) un sistem eficient de sancțiuni sau 2) un sistem eficient de sancțiuni cu sancțiuni și măsuri specifice, cum ar fi retragerea autorizației sau acțiuni care să asigure restabilirea conformității în cel mai scurt timp posibil. Încă o dată, sancțiunile trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive.
Eficiența sancțiunii este legată de capacitatea de a atinge obiectivul de reglementare al Uniunii, iar proporționalitatea presupune luarea în considerare a gravității negocierilor și evaluarea nivelului sancțiunii suficient pentru a atinge obiectivele dorite (a se vedea un studiu din 2011 al Milieu Ltd. Dispoziții privind sancțiunile legate de legislația privind instalațiile industriale). SSancțiunile cu efect de descurajare ar trebui să încurajeze făptuitorul să nu-și repete acțiunile și să descurajeze alte persoane să facă acest lucru. În practică, toate aceste criterii se suprapun în mare măsură, deoarece sancțiunile trebuie să fie proporționale cu gravitatea încălcărilor pe care le sancționează, în special prin asigurarea unui efect disuasiv substanțial, respectând în același timp principiul general al proporționalității. O sancțiune nedisuasivă nu poate fi, în general, nici ea eficientă. De exemplu, a se vedea cauza C-494/01, Comisia/Irlanda, punctul 106:
În cele mai multe cazuri, CJUE nu intră în evaluarea unei sancțiuni specifice și fie se limitează să precizeze care este sancțiunea în conformitate cu legislația națională, fie trimite evaluarea proporționalității către instanțele naționale (a se vedea cauza C-535/15 Pinckernelle). Cu toate acestea, oferă instanțelor naționale orientări specifice cu privire la aspectele comportamentului ilicit care ar trebui luate în considerare la stabilirea cuantumului amenzii.
De exemplu, în cauza C-487/14 Total Waste Recycling, CJUE a evaluat proporționalitatea amenzii aplicate de Inspectorat pentru încălcarea legislației privind transportul deșeurilor. Amenda a fost impusă unei companii de transport, care a utilizat un punct de trecere a frontierei diferit de cel agreat de autoritățile competente. Amenda a fost egală cu o sancțiune impusă în absența totală a autorizației de transport. Potrivit CJUE, instanța națională ar trebui să evalueze dacă valoarea sancțiunii reflectă, în special, riscurile de prejudicii care pot fi cauzate de un comportament specific în domeniul mediului și al sănătății umane. Cuantumul sancțiunii nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele de asigurare a unui nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății umane, ținând seama de toate circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei (în mod similar în cauza C-69/15, Nutrivet: "instanța națională este obligată, în cadrul controlului proporționalității unei astfel de sancțiuni, să țină seama în special de riscurile care pot fi cauzate de această încălcare în domeniul protecției mediului și al sănătății umane").