Excepții de la obligația de a sesiza Curtea Europeană de Justiție
Cu toate acestea, există trei cazuri în care orice instanță națională, inclusiv o Curte Supremă, este scutită de trimiterea la CJUE, putând astfel decide în mod autonom. Curtea Europeană de Justiție a clarificat aceste excepții în cauza Srl CILFIT și Lanificio di Gavardo SpA împotriva Ministerului Sănătății (Cauza 283/81, Hotărârea Curții din 6 octombrie 1982).
Prima excepție este aceea în care formularea normei Uniunii Europene este atât de evidentă, chiar și ținând cont de versiunile lingvistice diferite, încât nu lasă loc de îndoieli rezonabile. Prin urmare, instanța națională poate declara că nu este necesară nicio clarificare suplimentară și poate decide cauza.
A doua excepție este atunci când interpretarea dreptului comunitar ridicată în fața instanței naționale, de către părți sau de către procuror, nu este relevantă, deoarece nu poate afecta în niciun fel rezultatul cauzei pendinte.
Ultima excepție este reprezentată de existența unei jurisprudențe europene în materie. De fapt, în cazul în care deciziile anterioare ale Curții au abordat deja chestiunea de drept în cauză, iar întrebările ridicate în fața instanței naționale sunt identice în esență cu o chestiune soluționată de Curtea Europeană de Justiție într-o cauză similară, nu este necesar să se solicite o altă hotărâre preliminară.
În oricare dintre cazurile anterioare, judecătorul național este complet liber să decidă, cu toate acestea, să trimită cauza la Curtea Europeană de Justiție, dar nu este obligat să facă acest lucru.