Obligația de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la cauzele pendinte
În primul rând, în cazul în care o instanță națională consideră că dreptul european este necesar pentru a soluționa o cauză pendinte, în principiu, orice problemă de interpretare sau de validitate care ar putea apărea implică obligația de a o trimite la Curtea Europeană de Justiție.
În al doilea rând, atunci când deciziile instanței naționale nu pot fi atacate cu o cale de atac în temeiul legislației naționale, există, de asemenea, obligația de a sesiza CJUE cu privire la orice îndoială care ar putea apărea. Acest lucru este menționat în mod clar la articolul 267 §3 din Tratatul privind funcționarea UE.
În al treilea rând, în cazul în care validitatea unui act european este contestată în fața unei instanțe europene naționale, judecătorul național trebuie să sesizeze și CJUE. Acesta este rezultatul jurisprudenței Curții Europene de Justiție începând cu cauza Foto-Frost împotriva Hauptzollamt Lübeck-Ost (Cauza 314/85, Hotărârea Curții din 22 octombrie 1987). Conform acestei jurisprudențe, instanțele naționale nu au competența de a declara ele însele că actele instituțiilor comunitare sunt invalide. Motivul este simplu: pentru a asigura aplicarea uniformă a dreptului european. În consecință, competența de a declara nulitatea actului este rezervată Curții de Justiție, salvgardând coerența necesară a sistemului de protecție judiciară instituit prin tratat.