COMBATTING WASTE CRIME

SCHMUCKBILD + LOGO

INHALT

BREADCRUMB

Protecția habitatelor și a speciilor prin intermediul dreptului penal
Principalele infracțiuni reglementate în prezent

 

§1. Infracțiuni reglementate prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice

O.U.G. nr. 57/2007 prevede și în materia specifică a protecției habitatelor naturale și speciilor anumite infracțiuni, în cuprinsul art. 52 alin. (1), printre acestea fiind scoaterea nelegală a terenurilor din circuitul agricol/silvic; nerespectarea măsurilor de conservare instituite prin art. 33 alin. (1) și (2); capturarea și uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale; amplasarea de construcții, investiții în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate, a celor destinate prevenirii unor calamități naturale și a celor realizate în scopul asigurării securității naționale etc. Faptele de braconaj sunt sancționate și prin Legea nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic – de exemplu art. 42 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 407/2006 – „vânarea mamiferelor și păsărilor cu mijloace neautorizate”. În ipoteza în care fapta săvârșită se încadrează atât într-un comportament infracțional incriminat prin O.U.G. nr. 57/2007, cât și într-o normă din Legea nr. 407/2006, vom fi în prezența unui concurs ideal de infracțiuni – de exemplu vânarea și uciderea unei păsări atrasă cu mijloace sonore neautorizate va atrage un concurs ideal de infracțiuni, între fapta de capturare și ucidere a speciilor sălbatice cu mijloace nelegale (prevăzută de art. 52 alin. 1 lit. h din O.U.G. nr. 57/2007) și fapta de a vâna păsări cu mijloace neautorizate prevăzută de art. 42 alin. (1) lit n din Legea nr. 407/2006.

Răspunderea persoanei juridice este agravată în această materie – dacă art. 137 alin. (2) Cod penal prevede că suma corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 100 și 5.000 de lei, art. 52 alin. (3) al O.U.G. nr. 57/2007 stabilește că pentru infracțiunile prevăzute de art. 52 săvârșite de o persoană juridică, această sumă este cuprinsă între 500 lei și 25.000 lei.

Jurisprudență: Decizia nr. 154/A/28.02.2023 a Curţii de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori (dosar 799/187/2020)

Relevanţă: condamnare pentru infracţiunea de amplasare de construcţii în afara zonei de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate, prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007

Dispoziţii normative: OUG 57/2007 (privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice).

Rezumat: pentru a pronunţa soluţia de condamnare, instanţa de apel a reţinut că:

  • fapta inculpatei de a amplasa o construcţie în afara zonei de dezvoltare durabilă a ariei naturale protejate Parcul Natural Apuseni, respectiv pe un teren aflat în zona de protecţie integrală, în afara zonei de dezvoltare durabilă, construcţie destinată unei activităţi de comerţ, este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de amplasare de construcţii în afara zonei de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate, prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007;
  • elementul material al laturii obiective constă în amplasarea de către inculpată a unei construcţii în afara zonei de dezvoltare durabilă dintr-o arie naturală protejată, construcţie destinată unei activităţi de comerţ, iar nu administrării ariei naturale protejate, prevenirii unor calamităţi naturale sau în scopul asigurării securităţii naţionale;
  • urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru conservarea habitatului natural, a florei şi faunei sălbatice, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei;
  • sub aspectul laturii subiective, inculpata a acţionat cu intenţie, în modalitatea reglementată de art. 16 alin. (3) lit. b) Cod penal, prevăzând că prin amplasarea construcţiei în afara ariei de dezvoltare durabilă dintr-o arie naturală protejată pune în pericol habitatul natural, flora şi fauna şi chiar dacă nu a urmărit această consecinţă, a acceptat posibilitatea producerii ei (intenţie indirectă).

Caracterul mai ridicat al pericolului social al faptei de a realiza construcții fără autorizație de construire în interiorul unei arii naturale protejate reiese din faptul că, în măsura în care lucrarea nu ar fi fost edificată într-o astfel de arie, ea ar rămâne în sfera ilicitului contravențional, fiind sancționată prin dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 – „Constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: a) executarea (...) totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3 (...)”. Protecția sporită a zonelor încadrate ca arii protejate determină însă intrarea faptei în sfera ilicitului penal.