Remedii eficiente
Rolul judecătorului național nu se limitează la a stabili dacă o anumită decizie, acțiune sau omisiune a fost legală, ci vizează și stabilirea unor remedii efective în cazul în care se constată că comportamentul autorității publice a fost contrar legislației UE. Acest lucru obligă instanțele naționale să dispună orice măsură necesară pentru a alinia practicile din statele membre la legislația UE (a se vedea cauza ClientEarth, C-404/13, sau Stichting Natuur en Milieu și alții, C-165/09 - C-167/09).
În special, instanța națională sesizată cu un litigiu reglementat de legislația UE în domeniul mediului trebuie să fie în măsură să dispună măsuri provizorii. A se vedea cauza Križan (C-416/10), paragr. 109: "... exercitarea dreptului la acțiune prevăzut la articolul 15a din Directiva 96/61/CE nu ar permite prevenirea efectivă a acestei poluări dacă ar fi imposibil să se împiedice funcționarea unei instalații care ar fi putut beneficia de o autorizație acordată cu încălcarea acestei directive până la pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la legalitatea acestei autorizații. Rezultă că garanția efectivității dreptului la acțiune prevăzută la articolul 15a menționat impune ca publicul interesat să aibă dreptul de a solicita instanței sau organismului independent și imparțial competent să dispună măsuri provizorii de natură să prevină această poluare, inclusiv, după caz, prin suspendarea temporară a autorizației în litigiu".
Numai în cazul unor erori procedurale minore nu există obligația de a stabili remedii efective, cu condiția să se poată stabili că aceste erori nu au influențat decizia contestată a autorității publice [a se vedea cauza Gemeinde Altrip și alții (C-72/12)].
Atunci când este necesar, instanțele naționale trebuie să anuleze orice dispoziții contrare dreptului UE, chiar dacă acestea sunt de natură legislativă sau de reglementare. Doar în circumstanțe excepționale, statele membre pot menține în vigoare legislația care intră în conflict cu dreptul UE sau pot menține efectele, de exemplu, ale unui plan de utilizare a terenurilor al cărui impact asupra mediului nu a fost evaluat în conformitate cu Directiva SEA sau cu Directiva privind habitatele. Aceasta este o excepție semnificativă de la regula generală a dreptului UE - și, până în prezent, singura pe care CJUE a elaborat-o în această privință. Cu toate acestea, o astfel de procedură trebuie să fie doar temporară, până când un regulament nou înlocuiește regulamentul contestat. În plus, ar trebui să fie clar că riscurile de mediu ale abrogării regulamentului contestat în vigoare sunt probabil mai mari decât în cazul în care efectele acestuia sunt menținute temporar (a se vedea cauza Stadt Wiener Neustadt, C-348/15).
Posibilitatea de a menține, cu titlu excepțional, efectele măsurilor contrare dreptului UE nu poate fi echivalată cu posibilitatea de a utiliza regimurile de derogare prevăzute de directivele UE. Este întotdeauna necesar să se evalueze dacă, luând în considerare alte motive și soluții alternative de care dispune statul membru în cauză pentru a proteja un anumit interes public, menținerea cu titlu excepțional a efectelor unei măsuri este justificată de necesitatea de a contracara o amenințare ce planează asupra interesului public respectiv. În orice caz, o astfel de menținere a efectelor se poate aplica numai pentru o perioadă de timp strict necesară pentru remedierea ilegalității (a se vedea cauza Inter-Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen, C-411/17). O astfel de regulă excepțională nici măcar nu poate fi considerată un mijloc de atenuare a incertitudinii juridice generată de definițiile neclare din legislația UE, cum ar fi planurile și programele în temeiul Directivei SEA. A se vedea avizul în cauza Inter-Environnement Bruxelles și alții (C-671/16), punctele 38-39: "În sfârșit, Belgia subliniază incertitudinea juridică care rezultă din jurisprudența Curții, întrucât această jurisprudență vizează numeroase dispoziții generale care, de la expirarea termenului de transpunere a Directivei SEA, au fost adoptate fără o evaluare de mediu. Cu toate acestea, această incertitudine este atenuată, cel puțin parțial, de hotărârea din 2016 în cauza Association France Nature Environnement, care permite instanțelor naționale, în anumite condiții, să mențină provizoriu efectele măsurilor care au fost adoptate cu încălcarea Directivei SEA."
Este de adăugat faptul că excepția nu pare să se aplice legislației defectuoase care reglementează amenajarea teritoriului, ci numai actelor adoptate pe baza unei astfel de legislații. Cu alte cuvinte, instanța națională, căreia îi revine sarcina de a aprecia dacă aceste condiții au fost îndeplinite, poate, de exemplu, în mod excepțional, să nu anuleze un plan de amenajare a teritoriului din cauza unor deficiențe ale procesului de SEA, dar nu poate trata în același mod legea în temeiul căreia a fost adoptat planul de amenajare a teritoriului. Aceasta nu înseamnă, totuși, că un instrumentale cărui efecte trebuie să fie menținute nu poate lua forma unei legi (a se vedea cauza A. și alții, C-24/19).
De asemenea, instanța națională nu ar trebui să renunțe la respectarea cerințelor legislației UE pentru motivul dificultăților de transpunere și aplicare practică pentru statele membre, care pot surveni cu ușurință în domeniile legate de planificare și de construcții - cum ar fi situația socioeconomică, investițiile la scară largă și schimbările structurale sau dificultățile tehnice. Un stat membru care se confruntă cu probleme temporar insurmontabile care îl împiedică să își îndeplinească obligațiile ce îi revin în temeiul dreptului Uniunii Europene poate invoca forța majoră numai pentru perioada necesară soluționării acestor dificultăți. A se vedea, de exemplu, cauzele Comisia împotriva Italiei (C-68/11), Comisia împotriva Bulgariei (C-488/15) sau avizul în cauza Comisia împotriva Bulgariei (C-488/15), paragraful 96: "Planurile privind calitatea aerului prevăzute la articolul 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50 pot fi, de asemenea, adoptate numai pe baza unui astfel de echilibru al intereselor. Importanța ridicată a calității aerului înconjurător pentru protecția vieții și a sănătății nu lasă decât foarte puțin loc pentru luarea în considerare a altor interese. Prin urmare, aceasta necesită, de asemenea, o revizuire strictă a evaluării efectuate. Cu toate acestea, există în mod incontestabil interese preponderente care pot exclude anumite măsuri adecvate."
În cele din urmă, o instanță națională sesizată cu un litigiu reglementat de dreptul UE în materie de mediu trebuie să poată dispune măsuri provizorii și să acorde despăgubiri pentru prejudiciile materiale, cu condiția să fie îndeplinite condițiile răspunderii statului [a se vedea cauza Leth, C-420/11; și cauza Ministre de la Transition écologique și Premier ministre (Responsabilité de l'État pour la pollution de l'air), C-61/21].
Cerința efectivitățiieste, de asemenea, limitată de protecția drepturilor omului. Instanța națională, care are sarcina de a aplica dreptul Uniunii, trebuie uneori să pună în balanță o serie de drepturi fundamentale. În special, privarea de libertate trebuie să fie o măsură de ultimă instanță; protecția judiciară constă atunci în compensarea prejudiciilor (a se vedea cauza Deutsche Umwelthilfe, C-752/18).