Infracțiuni și infracțiuni legate de deșeuri

Există și alte câteva hotărâri ale CJUE privind caracterul și clasificarea substanțelor transportate peste frontiere. În special, în cauza C-241/12 Shell Nederland, CJUE a trebuit să clasifice peste 333 000 de kilograme de produse petroliere returnate de un cumpărător din Belgia către o companie olandeză Shell. Cumpărătorul nu a putut depozita sau păstra produsul petrolier din cauza unei defecțiuni în compoziția acestuia, cauzată, în mod accidental, la încărcarea transferului inițial al produsului din Țările de Jos în Belgia. Determinarea faptului dacă produsul petrolier era un "deșeu" a fost esențială pentru procedurile penale inițiate împotriva Shell. Potrivit CJUE, nu se poate considera că clientul a intenționat să elimine sau să recupereze lotul în cauză, întrucât acesta a fost returnat în baza contractului. Cu toate acestea, a fost mult mai dificil să se evalueze poziția Shell și să se stabilească dacă Shell a intenționat să "arunce" lotul în cauză, în momentul în care a fost dezvăluită contaminarea acestuia. CJUE a luat în considerare faptul că substanța avea valoare comercială și putea fi vândută pe piață fără a fi prelucrată. Cu toate acestea, faptul decisiv a fost că Shell a preluat lotul în cauză cu intenția de a-l amesteca și de a-l introduce din nou pe piață. Din acest motiv, nu putea fi considerat deșeu în temeiul WSR.

Jurisprudența CJUE ajută, de asemenea, la înțelegerea relației dintre regimurile juridice introduse de diferite acte legislative ale UE. De exemplu, în cauza C-634/17 ReFood, CJUE a hotărât că transporturile de subproduse de origine animală care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1069/2009 (Regulamentul privind subprodusele de origine animală) sunt excluse din domeniul de aplicare al WSR, cu excepția cazului în care Regulamentul privind subprodusele de origine animală prevede în mod expres aplicarea WSR. În cauza C-399/17 Comisia/Republica Cehă,, Curtea a fost chemată să decidă dacă Republica Cehă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul WSR prin refuzul de a prelua înapoi o substanță cunoscută sub numele de TPS-NOLO (sau Geobal) care fusese expediată în Polonia fără a respecta formalitățile cerute de WSR. Guvernul ceh a argumentat că substanța nu era un deșeu, deoarece era înregistrată în temeiul Regulamentului REACH (Regulamentul nr. 1907/2006) și era utilizată ca și combustibil. CJUE a concluzionat că Comisia nu a reușit să dovedească faptul că transportul în cauză a fost un transport de deșeuri în sensul WSR și că, prin urmare, nu a constituit un transport ilegal în sensul acestui regulament. Potrivit CJUE, este posibil ca amestecul în cauză să fi fost înregistrat în mod eronat în temeiul Regulamentului REACH, fără a se ține seama de clasificarea sa ca deșeu. Cu toate acestea, o astfel de ipoteză nu poate fi considerată ca demonstrând că amestecul este un deșeu. Deși nu permite o concluzie definitivă în sens contrar, înregistrarea unei substanțe în temeiul Regulamentului REACH este totuși relevantă pentru a stabili dacă această substanță a încetat să mai fie deșeu (a se vedea, de asemenea, cauza C-358/11 Lapin luonnonsuojelupiiri).

În cauza C-1/11 Interseroh, instanța națională a întrebat, în esență, dacă obligația de a furniza informații, prevăzută la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul privind securitatea socială, poate fi limitată de dreptul la protecția secretului de afaceri. CJUE a concluzionat că procedura de urmărire administrativă prevăzută în WSR are drept consecință faptul că destinatarul transportului va fi informat cu privire la numele producătorului de deșeuri și că nu se poate deduce nicio derogare din acest regulament. Domeniul de aplicare al unor astfel de cerințe de confidențialitate se limitează în mod necesar la contactele pe care persoanele care au acces la documentul de transfer, și anume autoritățile administrative competente și persoanele implicate în transferul în cauză, le au cu terții la acel transfer.