Rechizitoriul din 15.09.2021 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța
Raportul a fost depus la data de 06.05.2021, conținutul și concluziile acestuia fiind extrem de importante în economia dosarului, drept pentru care se vor sintetiza în cele ce urmează:
- Apa freatică locală, pe adâncimea sa investigată de max 8 m (în puncte aflate în proximitatea depozitului ilegal de deșeuri organice) este contaminată biologic și chimic.
- Nivelele contaminării biologice sunt extrem de mari. A se avea în vedere că un acvifer freatic utilizabil ca sursă curentă de apă potabilă nu trebuie să aibă încărcare microbiologică.
- Contaminarea biologică se regăsește și în sursa de apă din care se aprovizionează Serele Smârdan, chiar dacă adâncimea forajului este de 34 m iar coloana filtrantă (care asigură aprovizionarea cu apă a forajului) este poziționată în intervalul 29-34 m.
- Grosimea stratului freatic, stabilit prin Studiul efectuat în 1961 și prin amenajarea celor 4 foraje de control hidrogeologic, ulterior Studiului (1962), este de cca 80 m, ceea ce înseamnă că o contaminare, chimică sau biologică, se poate extinde atât în plan orizontal cât și în cel vertical (pe adâncime).
- Afectarea freaticului în jurul amplasamentului investigat se identifică atât pe direcția nord-nord-est (către curtea incineratorului), cât și către sud (spre terenuri agricole) și către vest (amplasamentul Serelor Smârdan la cca 200 m și localitatea Smârdan la cca 500 m).
- Această situație a apărut deoarece direcția de curgere a apei freatice în zona de interes este dependentă în foarte mare măsură de nivelul fluviului Dunărea.
- Există posibilitatea ca, la nivelul subteranului, din degradarea anaerobă a materiei organice existente în concentrații foarte mari și în prezența microorganismelor specifice, să rezulte gaz natural care migrează împreună cu acviferul freatic și iese în atmosferă prin puțuri, necontrolat.
Se poate, astfel, vorbi și de un potențial de explozie, datorat formării unor pungi de gaz.
- Contaminarea biologică a pânzei freatice locale poate conduce, în mod direct, la îmbolnăviri în rândul celor ce consumă această apă ca atare. Având în vedere că o parte din microorganisme sunt preluate și de culturile irigate cu această apă, transmiterea lor către consumatorii umani poate avea loc și indirect.
Prezența depozitului ilegal de deșeuri de origine animală, precum și condițiile fizice în care se găsește în raport cu componentele de mediu, constituie o sursă activă continuă de contaminare biologică semnificativă. se constata faptul ca deseurile de animale depozitate ilegal pe terenul limitrof societatii Cazacioc&Co S.R.L., datorita fenomenului de descompunere si sub influenta factorilor meteorologici au determinat scurgerea derivatiilor azotului din aceste gramezi si transportul lor au generat cresteri ale continutului de compusi amoniacali in apa forajelor de observatie F1 si F2, precum si in canalul de desecare aflat la aproximativ 50 m de incinerator.