Rechizitoriul din 15.09.2021 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța
Ca urmare a cercetarilor locului faptei efectuate atat cu ocazia perchezitiei domiciliare cat si cu ocazia verificarilor ulterioare efectuate de catre procuror, organe de cercetare penala ale politiei judiciare, reprezentantii institutiilor de specialitate si specialist criminalisti, in cadrul zonei imprejmuite de malul de pamant edificat in mod artizanal, in suprafata de peste 70.000 mp., s-a constatat existenta a mii de tone de de cadavre de animale aflate in diverse stadia de putrefactie.
Depozitarea in aceasta modalitate nu a fost efectuata doar la suprafata solului si in mod omogen, ci si prin ingroparea in pamant prin crearea de diverse gropi commune in acest sens.
Cu ocazia cercetarii locului faptei au fost efectuate excavari pana la o adancime de aproximativ 3,5 m. insa nu s-a atins zona solului afanat.
In acel moment nu s-a putut stabili/initial - in mod cert si efectiv cantitatea ori volumul de cadavre depozitate ori ingropate in aceasta modalitate.
Au fost prelevate elemente de identificare a animalelor (crotalii) din zona de interes operativ iar acestea au fost preluate spre analiza la A.N.S.V.S.A.
Potrivit adresei nr. 4060/04.02.2021 emisa de A.N.S.V.S.A. s-a stabilit faptul ca elementele de identificare ale animalelor prelevate la data de 26.01.2021 din zona de interes provin de la ovine si bovine sacrificate la abatoare din jud. Buzau, jud. Calarasi, jud. Botosani, incepand cu anul 2015 si pana in anul 2020.
Se constata ca, in niciun caz, animalele decedate, in diverse stadii de putrefactie, nu pot constitui, prin depozitare la sol ori ingropare in pamant, materie prima pentru obtinerea de compost.
S-a mai stabilit, in urma verificarilor A.N.P.M., faptul ca urmare a raportarilor lunare transmise de catre persoana juridica, au fost constatate depasiri ale capacitatii maxime de incinerare a unitatii in raport de cantitatile de deseuri de animale primite spre a fi incinerate, iar aceasta situatie de fapt explica necesitatea eliminarii acestora prin alte modalitati, evident ilegale, precum depozitarea pe sol ori ingroparea in pamant.
A fost solicitat efectuarea unui raport de constatare tehnico-științifică de către specialiștii WESSLING România, (organ tehnic abilitat/specializat si autorizat in asemenea tipuri de activitati de cercetare/analiza) - pentru a se stabili gradul de poluare și situația din această perspectivă a terenului aferent din apropierea incineratorului, folosit de CAZACIOC&CO SRL și de administratorul acesteia pentru depozitarea ilegală a mult peste 100.000 tone de cadavre provenite de la abatoarele din zona Moldovei și a Dobrogei, precum și faptul dacă pânza freatică a fost poluată, iar în caz afirmativ în ce a constat efectul acesteia.