Tipuri de obligații, operațiuni de gestionare a deșeurilor, responsabilitați de gestionare a deșeurilor
Responsabilitățile agenților economici implicați
Responsabilitățile agenților economici implicați sunt întărite de principiul răspunderii extinse a producătorului.
Responsabilități în ceea ce privește gestionarea deșeurilor în general
Responsabilitatea principală a deținătorilor de deșeuri este de a preda deșeurile unor colectori sau comercianți de deșeuri privați sau publici, cu excepția cazului în care deținătorii înșiși sunt o unitate sau o întreprindere care efectuează operațiuni de tratare a deșeurilor în conformitate cu normele aplicabile [articolul 13 și articolul 15 alineatul (1)]. Cu toate acestea, "producătorul de deșeuri sau alt deținător" se bucură de aceeași responsabilitate ca și deținătorul de deșeuri [articolul 15 alineatul (1)], indiferent dacă o astfel de persoană are sau nu deșeurile în posesie [articolul 3 alineatele (5) și (6)]. Trebuie subliniat faptul că, în acest stadiu al raționamentului, "producătorul de deșeuri" în cauză nu este producătorul produsului din care provin deșeurile, ci mai degrabă, conform propriilor cuvinte ale directivelor, "orice persoană ale cărei activități produc deșeuri (producătorul inițial de deșeuri)" [articolul 3 alineatul (5)].
Cu toate acestea, statele membre pot decide "că responsabilitatea pentru organizarea gestionării deșeurilor trebuie să fie suportată parțial sau în întregime de către producătorul produsului din care provin deșeurile și că distribuitorii unui astfel de produs pot împărți această responsabilitate" [articolul 15 alineatul (3)].
Rolul deținătorilor anteriori, al producătorului de deșeuri și chiar al producătorului produsului din care provin deșeurile este adesea important, în special atunci când ultimul deținător al deșeurilor nu își îndeplinește obligațiile. De exemplu, în cazul în care deținătorul actual este insolvabil, este tradițional să se caute o persoană potențial responsabilă. Directiva-cadru privind deșeurile prevede că "în conformitate cu principiul "poluatorul plătește", costul gestionării deșeurilor este suportat de către producătorul inițial al deșeurilor sau de către deținătorii actuali sau anteriori ai deșeurilor" [articolul 14 alineatul (1)]. în schimb, directiva lasă la latitudinea statelor membre să decidă dacă aceste costuri "sunt suportate parțial sau integral de către producătorul produsului din care provin deșeurile" și dacă distribuitorii unui astfel de produs "pot participa la aceste costuri" [articolul 14 alineatul (2)].
Situația juridică actuală descrisă astfel este destul de regresivă în comparație cu legislația anterioară din punctul de vedere al căutării unei persoane potențial responsabile solvabile. CJUE hotărâse, în temeiul fostei directive (și anume, Directiva 75/442), că, în cazul în care starea proastă a instalațiilor de depozitare ale unei stații de service și scurgerea de hidrocarburi din acestea pot fi atribuite unei nerespectări a obligațiilor contractuale de către întreprinderea petrolieră care aprovizionează această stație de service sau unor acțiuni care ar putea atrage răspunderea acestei companii petroliere, se poate considera că activitățile acesteia "au produs deșeuri" care rezultă din contaminarea solului și a apelor subterane. Curtea de Justiție s-a bazat pe dispoziția din vechea directivă care se referea în mod explicit, într-un astfel de caz, la principiul "poluatorul plătește" (cauza C-1/03 Van de Walle și alții, §60-61). CJUE a împins chiar și mai departe aceeași logică subiacentă în cauza Erika în ceea ce privește hidrocarburile care s-au deversat accidental pe mare: a decis că persoana care a vândut mărfurile destinatarului final și care a închiriat în acest scop nava care s-a scufundat a produs, de asemenea, deșeurile și că această persoană a contribuit prin comportamentul său la riscul de poluare cauzat de naufragiul navei (Cauza C-188/07 Commune de Mesquer, §73-82).