E-learning privind "accesul la justiție în probleme de mediu și protecția naturii"

După cum s-a explicat anterior, protecția naturii la nivel european este structurată în principal în jurul a două directive care datează din anii '70 și '90, dar care au fost modificate și actualizate de mai multe ori, păstrând structura și obiectivele intacte.

În prezent, este vorba despre Directiva privind păsările (2009/147/CE) și Directiva privind habitatele (92/43/CEE). Justificarea protecției speciilor și habitatelor la nivel supranațional poate fi găsită în preambulul Directivei privind păsările, care afirmă că "Speciile de păsări sălbatice prezente în mod natural pe teritoriul european al statelor membre sunt în principal specii migratoare. Aceste specii constituie un patrimoniu comun, iar protecția eficientă a păsărilor este de obicei o problemă de mediu transfrontalieră care implică responsabilități comune" (§ 4) și că "Conservarea vizează protecția și gestionarea pe termen lung a resurselor naturale ca parte integrantă a patrimoniului popoarelor Europei" (§ 7). Aceasta înseamnă că eficiența sistemului de protecție necesită, în primul rând, un nivel ridicat de protecție și, în al doilea rând, o armonizare puternică.

Armonizarea se realizează printr-o transpunere exhaustivă și precisă a directivelor, urmată de o adoptare diligentă și proactivă a legislației naționale de punere în aplicare. Având în vedere că directivele europene stabilesc o obligație reală de rezultat, mai degrabă decât o simplă obligație de mijloace, importanța controlului judiciar devine capitală.

Armonizarea este, de asemenea, facilitată de o serie de comunicări ale Comisiei, documente de orientare, manuale de interpretare și alte documente juridice neobligatorii care sprijină interpretarea exactă și punerea în aplicare corectă a directivelor. Având în vedere natura tehnică a regimului de protecție, care necesită cunoașterea conceptelor științifice din științele naturii și înțelegerea proceselor ecologice din biologie, geologie, hidrologie, climatologie etc., existența unor astfel de documente este esențială.

În cele din urmă, armonizarea este susținută de Curtea de Justiție prin jurisprudența abundentă care abordează o mare varietate de aspecte ale legislației UE privind conservarea naturii. Deciziile Curții Europene de Justiție au fost emise în principal ca răspuns la solicitările judecătorilor naționali de aplicare a legislației UE în cauze pendinte, dar și în cadrul procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar inițiate de Comisia Europeană. Utilitatea jurisprudenței pentru fiecare instanță națională este uriașă, având în vedere că

1. dificultățile întâmpinate în timpul transpunerii, punerii în aplicare, gestionării sau aplicării cadrului juridic european sunt asemănătoare;
2. speciile și habitatele sunt asociate cu regiuni biogeografice care se întind pe teritoriile diferitelor state membre;
3. activitățile umane care reprezintă o amenințare pentru specii și habitate sunt comparabile;
4. valorile și interesele invocate pentru a justifica autorizarea de a desfășura activități cu impact sunt foarte asemănătoare.