Controlul judiciar al actelor și omisiunilor în temeiul art. 9 alin. (2) din Convenția de la Aarhus
Pe de altă parte, jurisprudența CJUE sugerează că o nouă evaluare a impactului asupra mediului nu este necesară pentru reînnoirea unei autorizații existente în absența oricăror lucrări sau intervenții care implică modificări ale aspectului fizic al amplasamentului (cauza Pro-Braine, C-121/11). Prin urmare, o autorizație pentru o astfel de reînnoire nu intră sub incidența art. 6 alin. 6 din Convenție [și revizuirea sa în temeiul articolului 9 alineatul (2) - ci în schimb art. 9 alineatul (3)]. În mod similar, CJUE a hotărât că prelungirea duratei de funcționare a unui depozit de deșeuri în temeiul Directivei privind emisiile industriale nu reprezintă o "modificare substanțială" a instalației, deoarece simpla prelungire a duratei de eliminare a deșeurilor la un depozit de deșeuri nu modifică nici funcționarea, nici natura depozitului de deșeuri (cauza FCC Česká republika, C-43/21) Prin urmare, din nou, o autorizație pentru o astfel de reînnoire nu intră sub incidența art. 6 alin. 6 din Convenție [și revizuirea sa în temeiul articolului 9 alineatul (2) - ci în schimb art. 9 alineatul (3)].
CJUE a confirmat, de asemenea, că regimul derogatoriu de la Directiva EIM nu este scutit de controlul judiciar. Aceasta înseamnă că statele membre trebuie să permită accesul la justiție chiar și în cazul în care un proiect mare este aprobat printr-un act având forță legislativă. A se vedea cauza Boxus (C-128/09), punctele 53-55: "Cu toate acestea, articolul 9 din Convenția de la Aarhus și articolul 10a din Directiva 85/337 și-ar pierde orice eficacitate dacă simplul fapt că un proiect este adoptat printr-un act legislativ care nu îndeplinește condițiile prevăzute la punctul 37 din prezenta hotărâre ar face ca acesta să fie imun la orice cale de atac pentru contestarea legalității sale materiale sau procedurale în sensul acestor dispoziții. Cerințele care decurg din articolul 9 din Convenția de la Aarhus și din articolul 10a din Directiva 85/337 presupun în această privință că, atunci când un proiect care intră în domeniul de aplicare al articolului 6 din Convenția de la Aarhus sau al Directivei 85/337 este adoptat printr-un act legislativ, chestiunea dacă acest act legislativ îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 1 alineatul (5) din această directivă și enunțate la punctul 37 din prezenta hotărâre trebuie să poată face obiectul unei căi de atac, în conformitate cu normele procedurale naționale, de către o instanță sau de către un organism independent și imparțial instituit prin lege. În cazul în care nu ar exista o procedură de reexaminare de natura și întinderea menționate anterior cu privire la un astfel de act, orice instanță națională sesizată cu o acțiune care intră în competența sa ar avea sarcina de a efectua reexaminarea descrisă la punctul anterior și, după caz, de a trage concluziile necesare prin neaplicarea acestui act legislativ."
Directiva EIM nu a conținut dispoziții specifice privind accesul la justiție până în 2003, după adoptarea Convenției de la Aarhus. Cu toate acestea, încă din 1996, CJUE a confirmat principiul accesului la justiție pentru persoanele "interesate", care pot invoca dispozițiile Directivei EIM în fața instanțelor naționale (în cauza Kraaijeveld, C-72/95). Prin urmare, directivele ce intră în sfera art. 9 alineatul (2) sunt direct aplicabile (a se vedea mai jos).
După cum s-a menționat, "publicul interesat" este cel care beneficiază de dispozițiile privind participarea publicului de la articolul 6 alineatul (2) din Convenția de la Aarhus și, prin extensie, de dispozițiile privind accesul la justiție de la articolul 9 alineatul (2) și de legislația secundară corespunzătoare a UE. Aceasta este definită în articolul 2 alineatul (5) din convenție ca fiind "publicul afectat sau susceptibil de a fi afectat de procesul decizional privind mediul sau care are un interes în acest proces". Această dispoziție legală se referă atât la persoane fizice, cât și la ONG-urile de mediu. În ceea ce privește persoanele fizice, condiția prealabilă de a trebui să demonstreze "afectarea unui drept" sau un interes suficient pentru a obține calitatea procesuală de a formula o contestație privind o anumită activitate trebuie interpretată și aplicată în lumina obligației de a acorda un acces larg la justiție în materie de mediu. Drepturile care pot fi afectate includ drepturile procedurale ale individului care decurg din legislația UE în domeniul mediului (de exemplu, drepturile de participare a publicului), precum și drepturile materiale conferite individului (de exemplu, protecția sănătății umane, drepturile de proprietate).
În ceea ce privește ONG-urile de mediu, acestea au recunoscută prin lege calitatea procesuală pentru a contesta deciziile, actele sau omisiunile autorităților publice privind activități specifice care fac obiectul cerințelor de participare a publicului în temeiul legislației UE. Această garanție suplimentară acordată anumitor asociații de mediu este justificată de faptul că acestea acționează în interesul general, cu scopul de a proteja mediul. Statele membre au libertatea de a impune anumite condiții privind statutul juridic al asociațiilor de mediu pentru a evita formele de actio popularis. Cu toate acestea, criteriile pe care trebuie să le îndeplinească ONG-urile de mediu pentru a beneficia de calitate procesuală prin lege nu trebuie să fie excesiv de dificil de îndeplinit și trebuie să ia în considerare interesele ONG-urilor mici și locale. În plus, trebuie să se garanteze că aceste condițiide obținere a calității procesuale prin lege nu sunt mai puțin favorabile pentru ONG-urile străine decât pentru cele naționale.
În plus, în cauza Djurgarden (C-263/08), CJUE a abordat faptul că, în unele țări, lipsa de participare la procedura administrativă de adoptare a unei decizii poate constitui un aspect de admisibilitate a unei contestații ulterioare a deciziei respective, clarificând că statele membre nu pot limita calitatea procesuală în aceste situații la acei membri ai publicului interesat care au participat la procedura administrativă anterioară adoptării deciziei respective.
În ceea ce privește persoanele fizice, jurisprudența CJUE sugerează care sunt persoanele fizice afectate de proiectele mari și de procedura EIM corespunzătoare. În special, în cauza Gruber (C-570/13), CJUE a decis că proprietarul unei case învecinate (un vecin) este o astfel de persoană: "Având în vedere termenii acestei dispoziții, se pare că persoanele care se încadrează în noțiunea de "vecin" pot face parte din "publicul interesat", în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 2011/92. Acești "vecini" nu pot introduce o acțiune decât împotriva unei autorizații acordate pentru construirea și exploatarea unei instalații. Întrucât nu sunt părți la procedura de examinare a necesității efectuării unei EIM, aceștia nu pot contesta această decizie în cadrul unei acțiuni împotriva deciziei de autorizare. Astfel, prin limitarea dreptului de a introduce o acțiune împotriva deciziilor care examinează necesitatea efectuării unei EIM în legătură cu un proiect doar la solicitanții proiectului, la autoritățile participante, la mediatorul pentru mediu (Umweltanwalt) și la municipalitatea în cauză, UVP-G 2000 privează un număr mare de persoane de exercitarea acestui drept de a introduce o acțiune, inclusiv, în special, "vecinii" care pot îndeplini condițiile prevăzute la articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2011/92. Această excludere aproape generală restrânge domeniul de aplicare al articolului 11 alineatul (1) și este, prin urmare, incompatibilă cu Directiva 2011/92."