E-learning privind "accesul la justiție în probleme de mediu și protecția naturii"

În Uniunea Europeană, protecția speciilor și a habitatelor se bazează pe doi piloni legislativi: primul este o directivă adoptată în 1979 pentru protecția păsărilor sălbatice și a habitatelor acestora; al doilea este tot o directivă, adoptată în 1992 pentru protecția unei mari varietăți de specii sălbatice și de habitate.

Chiar dacă prima se numește "Directiva privind păsările", iar a doua "Directiva privind habitatele", ambele - adesea denumite împreună "Directive privind natura" - protejează simultan speciile și habitatele, iar principiile de bază sunt destul de similare.

Directiva "Păsări" recunoaște că păsările sălbatice, dintre care multe specii sunt în declin, sunt în principal migratoare și constituie un patrimoniu comun al statelor membre - și că protecția eficientă a păsărilor este de obicei o problemă de mediu transfrontalieră. Aceasta necesită menținerea sau refacerea unei diversități și a unei suprafețe suficiente de habitate, supunerea anumitor specii unor măsuri speciale de conservare, reglementarea vânătorii și prevenirea exercitării de către interesele comerciale a unei presiuni dăunătoare asupra nivelurilor de exploatare.

În mod similar, Directiva privind habitatele recunoaște că multe habitate naturale și specii sălbatice sunt grav amenințate, că acestea fac parte din patrimoniul natural al UE și că amenințările la adresa lor sunt adesea de natură transfrontalieră. Acest lucru necesită menținerea și refacerea acestora atât prin protecția siturilor, cât și printr-un sistem general de protecție pentru anumite specii de floră și faună, complementar Directivei "Păsări", și care să permită măsuri de gestionare pentru anumite specii, dacă starea lor de conservare o justifică.

Pe scurt, Directiva Habitate constă, în general, din două seturi de norme:

• secțiunea privind desemnarea zonelor speciale de conservare (SAC);
• secțiunea privind protecția speciilor,

în timp ce Directiva Păsări are o structură similară, cu excepția faptului că aici zonele desemnate sunt denumite zone de protecție specială (SPA). Toate SPA-urile și SAC-urile desemnate formează o rețea ecologică coerentă în întreaga Europă, denumită Natura 2000. Principalul obiectiv al rețelei Natura 2000 este de a lega diferite zone din Europa pentru a combate fragmentarea habitatelor, care este considerată o cauză majoră a dispariției speciilor. Rețeaua Natura 2000 este cea mai mare rețea de zone protejate din lume, acoperind nouă regiuni biogeografice transnaționale.

Cifrele asociate cu protecția naturii la nivel european sunt impresionante. Rețeaua Natura 2000 protejează peste 460 de specii diferite de păsări sălbatice, peste 1000 de alte specii sălbatice (incluzând mamifere, reptile, amfibieni, pești, nevertebrate și plante) și peste 230 de tipuri de habitate. Natura 2000 nu se aplică numai directivelor privind păsările și habitatele, ci și mediului marin. În plus, aceasta îndeplinește una dintre obligațiile Comunităților în temeiul Convenției Națiunilor Unite privind diversitatea biologică. Aceste directive au fost cu siguranță un catalizator pentru creșterea finanțării pentru natură, îmbunătățirea sensibilizării și angajamentului părților interesate, precum și consolidarea cunoștințelor și schimbul de experiență. Cu toate acestea, acest lucru nu a avut loc la o scară suficientă.