Prezentare generală a politicii și legislației românești în domeniul deșeurilor
TRIBUNALUL Sălaj – Secția civilă DECIZIA CIVILĂ NR. 645/2019
Din probele dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie GNM xxxxx încheiat la 18.10.2018 f24 petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda de xxxxx ron si cu avertisment in temeiul legii 211/2011 si OUG 195/2005.
Se retine ca , la data de 20 09 2018 intimata a verificat sesizarea 1981/19 09 2018 privind disconfortul produs de la fumul rezultat de la incinerarea deseurilor .In urma verificarii s-a constatat ca , pe cosul uscatorului de cherestea apartinand de firma petentei se emena fum iar la fata locului se constata ca in centrala uscatorului se incinereaza deseuri rezultate din activitatea de constructii a firmei respectiv plastice folie , cabluri plaza izolat , tuburi flexibile etc.
Prin cererea de apel s-a învederat că prezența deșeurilor în zona centralei a fost cauzată de umplerea tomberoanelor, însă instanța nu poate reține o asemenea argumentație în condițiile în care deșeurile respective erau amestecate cu cele lemnoase și erau astfel depozitate inclusiv în camera centralei.
Raportat la celelalte motive prezentate de apelant, Tribunalul învederează că nu poate specula asupra motivelor pe care societatea petentă le-ar avea pentru a incinera deșeurile plastice. Având în vedere cele expuse mai sus, Tribunalul constată că în mod corect a fost reținută comiterea faptei contravenționale în sarcina societății petente.
Prin cererea de apel nu au fost aduse critici asupra sancțiunilor aplicate de agentul constatator și menținute de prima instanță, instanța de apel fiind obligată să se pronunțe în limitele stabilite de către apelant.